In Legea lui Solon era reglementat nivelul dobanzilor

Grecii și românii au dezvoltat servicii bancare destul de complexe, pe măsură gradului de dezvoltare al societăților respective.

În Grecia antică, la început, activitatea bancară se desfășura în temple, acestea credite atât persoanelor fizice, cât și autorităților și monarhilor.

Din motive religioase, templele erau considerate inviolabile și, în consecință, erau un loc relativ sigur pentru depozitarea și custodia banilor și a altor valori. În plus, templele dispuneau de propriile lor trupe militare de apărare, iar bogăția pe care o dețineau inspira încredere deponenților.

Printre templele grecești cele mai importante din punct de vedere financiar se număra templul lui Apolo din Delfi, Artemis din Efes și Hera din Samos.

Pe lângă temple, activități bancare se mai desfășurau în porturile grecești. Acolo, trapezitii, după numele stabilimentului lor comercial, "trapeza", desfășurau o serie de operațiuni bancare cum ar fi depuneri, împrumuturi, schimburi.

Ajunseseră chiar să creeze alte mijloace de plată decât monedă efectivă, prin intermediul conturilor și al transferabilitatii sumelor înscrise în aceste conturi. Astfel, ei pot fi considerați bancheri privați veritabili în sensul modern al termenului.

În Grecia, bancherii erau numiți trapeziti pentru că lucrau la trapeză (masă). La fel, termenul actual de bancher a apărut în Florența, unde bancherii erau denumiți fie banchieri, fie tavolieri, întrucât lucrau în spatele unei bănci (banco) sau a unei mese (tavola).

Grecia antică a cunoscut și reglementări ale activității bancare. Astfel, în Legea lui Solon era reglementat nivelul dobânzilor. De asemenea, aceasta interzicea creditorilor să-i transforme în sclavi pe cei care deveneau insolvabili sau pe membrii familiei acestora, iar celor care își pierduseră pământurile, din cauza insolvabilității, li s-au restituit proprietățile.

Pe de altă parte, Grecia antică a cunoscut și destule falimente bancare. Multe dintre acestea s-au datorat utilizării, în premieră pe atunci, a sistemului bancar cu rezerve fracționare, în care băncile acordă credite în sume mai mari decât depozitele atrase de la cei care economisesc.

Din cauza acestui fapt au falimentat bănci precum Timodemo, Sasinomo sau Aristolocos.

Romă antică a făcut operă de pionierat în ceea ce privește reglementările și operațiunile contabile legate de activitatea bancară, dar și de cea comercială în general.

Editio rationum constituia un document ce reglementa forma în care bancherii trebuiau să dateze și să gestioneze conturile. Contul de depozit era numit ratio sau ratiuncula, iar conturile în care se puteau face depuneri și din care se efectuau plăți purtau denumirea de ratio accepti et expensi sau ratio implicita propter accepta et data.

Codex accepti et expensi constituia un fel de registru de casă în care se evidențiau toate încasările și plățile ce aveau loc, în ordine cronologică și pe clienți, iar Kallendaria era un scadențar în care erau înscrise termenele de plată. Registrele bancherilor romani puteau fi aduse că probe în față tribunalului.

Bancherii erau numiți și mensarii, denumire care provine din mensa sau tejghea, acolo unde își desfășurau la început activitățile de schimbare de bani. Asemănător licențelor bancare de azi, mensa putea fi transferată.

În Roma, cu toate acestea, întrucât statul deținea spațiul în care se derulau activitățile bancare, obiectul schimbului îl făcea dreptul de a funcționa, acordat de către stat. Un transfer putea să includă tot mobilier.

×
George
Primul banking inteligent
Descarcă