Creditul SMART BCR – Refinanţare credite ipotecare de la alte bănciCreditul SMART BCR – Refinanţare credite ipotecare de la alte bănci

SIMPLU şi EFICIENT!

Avantaje

  • Refinanţarea creditelor imobiliare/ipotecare deţinute la alte bănci
  • Beneficiezi şi de o reducere de dobândă de 0,2 puncte procentuale dacă vii cu salariul la BCR
  • Ai o singură rată lunară, mai mică, la o singură bancă
  • Alegi moneda care te avantajează : RON sau EUR
  • Poţi opta pentru dobândă fixă pe 2 ani sau pe 5 ani

 

Caracteristici

  • Beneficiari: persoane fizice, în vârstă de cel puţin 18 ani, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate solicitate de către bancă
  • Destinaţia: refinanţarea unui credit pentru investiţii imobiliare (imobiliar/ ipotecar) contractat anterior
  • Moneda de acordare: RON, EUR
  • Suma minimă: 5.000 EUR (sau echivalent RON)
  • Suma maximă: până la 85% din valoarea garanţiei, în funcţie de capacitatea de rambursare a solicitantului şi a coplătitorilor, dacă este cazul, de moneda în care sunt realizate veniturile, precum şi de garanţiile constituite, fără a depăşi:
    • 400.000 EUR (sau echivalent RON) pentru creditele cu avans cuprins între 15% inclusiv şi 25% exclusiv sau
    • 1.000.000 EUR (sau echivalent RON) pentru creditele la care aportul propriu al solicitantului este de minim 25% din valoarea garanţiei
  • Termen maxim: 30 ani
  • Avans minim: 0%

Pentru sumele suplimentare acordate pentru extindere/modernizare/ amenajare se solicită existenţa unui nivel minim al avansului de 15% din suma suplimentară acordată.

  • Forma de decontare: sumele reprezentând creditul acordat vor fi transferate prin virament bancar în contul clientului la instituţiile financiare de unde se refinanţează creditele
  • Modalităţi de rambursare a creditului:
    • debitare automată a conturilor curente la scadenţă, indiferent de valuta creditului
    • la orice sediu BCR, în numerar (inclusiv în ziua scadenţei)
    • utilizând Serviciul de efectuare operaţiuni prin Canale Alternative BCR, din contul curent în lei/ valută, prin ambele componente: Alo 24 Banking BCR – efectuare operaţiuni prin telefon şi Click 24 Banking BCR – efectuare operaţiuni prin internet (se completează în prealabil Cererea – Contract de acces la Serviciu)

Garanţii şi Asigurări

Garanţii:

  • Ipotecă imobiliară şi privilegii asupra imobilului ce face obiectul investiţiei imobiliare şi, în completare, dacă este cazul, asupra unui alt imobil aflat în proprietatea solicitantului sau a rudelor de gradul I şi II ale acestuia / coplătitorilor (credite ipotecare)
  • Ipotecă imobiliară şi privilegii asupra altui imobil decât cel care face obiectul investiţiei imobiliare, aflat în proprietatea solicitantului sau a rudelor de gradul I şi II ale acestuia / coplătitorilor (credite imobiliare)
  • Ipotecă mobiliară asupra depozitelor colaterale constituite la BCR, în completarea garanţiilor ipotecare

Asigurări:

  • Asigurare facultativă acoperitoare pentru toate riscurile aferente garanţiei constituite, inclusiv de nefinalizare, pe toată perioada de creditare, cu cesionarea drepturilor din poliţa de asigurare în favoarea băncii; BCR oferă gratuit poliţa de asigurare a imobilului la BCR Asigurări Vienna Insurance Group pe toată perioada de creditare, dar împrumutatul poate opta pentru asigurarea imobilului şi la o altă societate de asigurări, costul poliţei fiind suportat în acest caz de către împrumutat
  • Asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD - asigurare obligatorie a locuinţelor), dacă prin contractul/ poliţa/certificatul de asigurare facultativă nu au fost acoperite riscurile asigurate prin PAD, pentru imobilul adus în garanţie
  • Asigurare complexă ataşată creditelor refinanţare, în funcţie de opţiunea clienţilor. Asigurarea complexă este oferită clientului, persoană având vârsta de intrare în asigurare cuprinsă în intervalul 18-60 ani împliniţi, doar împreună cu asigurarea de viaţă, în condiţiile standard impuse de către societatea de asigurări. Această asigurare este valabilă şi se emite doar pentru împrumutat chiar dacă pentru un contract de credit există coplătitori. Asigurarea complexă acoperă următoarele riscuri: invaliditate totală şi permanentă, incapacitate temporară de muncă şi pierderea involuntară a locului de muncă iar asigurarea de viaţă acoperă riscul de deces

Etape

  • Prezentarea la sediul băncii, de către Client, a documentelor necesare analizei solicitării de credit
  • Verificarea de către Consilierul Client a documentaţiei depuse de către Client; efectuarea de către Consilierul client a calculelor de încadrare a clientului la suma solicitată şi a încadrării acestuia în condiţiile impuse de bancă pentru a beneficia de credit
  • Cu cel puţin 15 zile înainte de semnarea contractului de credit se înmânează clientului documentul “Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”. Perioada de 15 zile dintre momentul înmânării documentului şi momentul semnării contractului de credit se poate reduce cu acordul scris al clientului, dat direct pe documentul “Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori”
  • După momentul depunerii documentaţiei de credit complete de către Client se semnează cererea de credit, contractul de credit şi certificatul de asigurare, dacă este cazul
  • Informaţiile privind solicitantul şi coplătitorii (dacă este cazul), informaţiile referitoare la venitul participanţilor la credit, angajator (confirmarea telefonică a informaţiilor din Adeverinţa de salariu), istoricul de rambursare a creditelor, precum şi alte informaţii furnizate de către client şi necesare în analiza creditului vor face obiectul unor verificări din partea băncii
  • Evaluarea garanţiei de către un evaluator extern agreat de bancă
  • Clientul este informat de către Consilierul Client dacă creditul a fost aprobat/respins, comunicându-i-se totodată motivele de respingere (dacă creditul este respins)
  • Dacă creditul este aprobat, clientul este chemat la sediul BCR în vederea finalizării operaţiunilor de punere la dispoziţie a creditului aprobat. Clientul este informat că, după semnarea contractului de credit, are la dispoziţie 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit
  • După îndeplinirea condiţiilor de tragere, creditul este pus la dispoziţia clientului; extrasul de Carte Funciară poate fi prezentat şi ulterior, în termen de cel mult 10 zile de la autentificare
  • Sumele sunt transferate prin virament bancar în contul instituţiilor financiare de unde se refinanţează creditele. Suma suplimentara (dacă este cazul) este pusa la dispoziţia clientului într-un cont curent de unde pot fi ridicaţi în numerar, se pot efectua transferuri în alte conturi cu sau fără card de debit ataşat

Documente

  • Cerere de credit (formular tip BCR)
  • Declaraţia – acord pentru coplătitor(i), dacă este cazul (formular tip BCR)
  • Certificat de căsătorie sau hotărâre de divorţ, dacă este cazul (copie)
  • Adeverinţă de salariu pentru solicitant şi, dacă este cazul, pentru coplătitori (formular tip BCR, sau alte formulare care să conţină obligatoriu informaţiile solicitate de bancă)/Extras de cont/Stare financiară cumulat(ă) pe ultimele trei luni pentru clienţii care încasează salariul lunar într-un cont curent la BCR, cu sau fără card de debit ataşat)
  • Fişa fiscală aferentă anului precedent (original sau copie) cu ştampila oficială a angajatorului, după caz
  • Talon de pensie (original sau copie) şi decizia de pensionare (original sau copie)
  • Documente care atestă alte venituri realizate de solicitant din închirieri, dividende, venituri realizate în străinătate etc. şi carepot fi luate în calcul la determinarea capacităţii de rambursare
  • Documente care atestă existenţa surselor proprii de finanţare ale împrumutatului: copie extras de cont, convenţie, etc.
  • Extrase din documentaţia cadastrală (copie)
  • BI/CI (copie) pentru solicitant, membrii familiei acestuia şi dacă este cazul, pentru coplătitor(i)
  • Copii ale contractelor de credit pentru cardurile de credit/descoperit de cont/linii de credit/alte tipuri de de carduri, în cazul clienţilor care beneficiază de aceste produse oferite de alte bănci
  • Extras de Carte Funciara de informare aferent imobilului propus în garanţie, emis după acordarea creditului iniţial, nu mai vechi de 30 de zile, care să ateste sarcina înscrisă în favoarea instituţiei financiare bancare/non-bancare care să cuprindă informaţiile cu privire la situaţia actuală a imobilului propus în garanţie.
  • Acord pentru refinanţare credit, dacă este cazul.
  • Document emis de instituţia financiar bancară/non-bancară de la care se preia creditul (grafic, chitanţă, extras de cont etc.), în care să se regăsească informaţiile cu privire la numărul contului curent (în format IBAN) în care trebuie virate sumele datorate în vederea stingerii în totalitate a obligaţiilor de plată
  • Alte documente solicitate de bancă

 

Dobânzi şi comisioane

Ghidul de refinanţare a creditelor de la alte instituții financiare