6 noiembrie 2026
București, 6 noiembrie 2026 – Erste Private Banking România, divizia Băncii Comerciale Române (BCR) dedicată administrării averii, a fost desemnată Cea mai bună bancă de private banking din România la Global Private Banking Awards 2026, gala organizată de PWM (Professional Wealth Management) în colaborare cu The Banker, publicații ale grupului Financial Times.
Distincția a fost acordată pe 5 noiembrie, la Londra, și confirmă pentru al patrulea an consecutiv poziția de lider a Erste Private Banking pe piața locală de private banking.
„Pentru echipa noastră, această distincție, primită pentru al patrulea an consecutiv de la PWM și The Banker, este, înainte de toate, confirmarea că relațiile construite pe încredere, consecvență și excelență rămân relevante într-o lume aflată într-o continuă schimbare.
Clienții noștri sunt astăzi mai sofisticați și au obiective tot mai complexe, de la diversificarea internațională a investițiilor până la transferul averii către generația următoare. Am răspuns extinzându-ne expertiza, investind în administrarea discreționară de portofoliu și în consultanța de investiții prin George și construind, pentru fiecare client, un plan pe măsura ambițiilor sale, cu sprijinul unui grup financiar internațional. Felul în care lucrăm a rămas însă același: cu profesionalism, discreție și pasiune.
Premiul aparține unei echipe extraordinare, care transformă expertiza financiară în relații de lungă durată și pune dorințele clientului în centrul fiecărei decizii. Le mulțumesc clienților pentru încrederea acordată și colegilor mei pentru dedicarea care a făcut posibil acest rezultat.”
Premiul se adaugă altor recunoașteri internaționale primite de divizie în ultimii ani. Global Finance a desemnat Erste Private Banking cea mai bună bancă de private banking din România în fiecare an din 2021 până în 2026, iar Euromoney i-a acordat în 2026 titlul de Cea mai bună bancă de private banking pentru servicii oferite clienților (Best Private Bank for Client Service), după ce în 2025 o desemnase Cea mai bună bancă de private banking din România.
Premiul face parte dintr-un rezultat mai amplu pentru Erste Group, care a primit anul acesta cinci distincții de la PWM/The Banker. Erste Private Banking a fost desemnată cea mai bună bancă de private banking din Austria, Polonia și România și a primit mențiunea Highly Commended pentru cea mai bună bancă de private banking din Slovacia, iar Česká spořitelna a fost premiată drept Cea mai bună bancă de private banking pentru inovație din Republica Cehă.
La nivelul grupului, Erste Private Banking deservește peste 46.000 de clienți și administrează active de peste 54 de miliarde de euro, prin unități locale în Austria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Clienții pot opta și pentru servicii de private banking în mai multe țări ale grupului, pentru o diversificare suplimentară.
3,2 miliarde de euro în administrare
În 2025, Erste Private Banking România a depășit pragul de 3,2 miliarde de euro active în administrare, în creștere cu aproximativ 18% față de anul anterior. Divizia se adresează clienților cu active de peste 200.000 de euro și se concentrează pe segmentul cu active între 1 și 5 milioane de euro, iar valoarea medie a activelor administrate per client este de aproximativ 850.000 de euro.
Prin Erste Private Banking, BCR este singura bancă din România care oferă un pachet complet de servicii de private banking, care reunește conturi premium, instrumente de investiții complexe și beneficii exclusive de lifestyle, accesibile prin cardurile premium black ale diviziei. BCR este, de asemenea, singura bancă din România care oferă clienților aur fizic.
În ansamblu, Erste Private Banking România vine cu o ofertă extinsă pentru clienți tot mai exigenți:
- Serviciul de administrare discretionara a portofoiului de investitii oferit de Erste Asset Management, pe care EPB il promoveaza in exclusivitate in Romania
- Serviciul de consultanță de investiții (Investment Advisory), care pornește de la profilul fiecărui client și oferă recomandări personalizate direct în George, cu opțiunea investițiilor recurente;
- O linie de business dedicată investițiilor pentru clienții Affluent ai băncii.
Despre Global Private Banking Awards
Premiile Global Private Banking Awards, acordate de PWM în colaborare cu The Banker, se numără printre cele mai prestigioase distincții din industria de private banking la nivel mondial. Băncile participante sunt evaluate în funcție de rezultatele financiare, inovația în servicii, satisfacția clienților, strategia de dezvoltare și retenția echipei, iar analiza este completată de un juriu de specialiști internaționali.
Despre Erste Private Banking România
Parte din Banca Comercială Română și din Erste Group, Erste Private Banking România oferă servicii complete de administrare a averii, expertiză financiară și investiții personalizate pentru clienți cu active semnificative, prin birourile din București, Cluj, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța. Echipa include 40 de consultanți de investiții certificați ASF, mulți dintre ei pregătiți la Frankfurt School of Finance & Management.