19 octombrie 2026
București, 19 octombrie 2026 - Banca Comercială Română (BCR) a lansat, prin hub-urile ZBOR, competiția Zbor Drive Challenge, alături de pilotul profesionist Dominic Marcu, în căutarea următorului talent al motorsportului românesc.
Concursul are loc în șase regiuni ale țării, până pe 14 noiembrie, și se adresează tinerilor cu vârste între 14 și 18 ani (neîmpliniți), fără a fi necesară deținerea unui permis de conducere. Proiectul este dezvoltat alături de NEPI Rockcastle, Renault România, Hama România și U-Sim Motion.
Printre criteriile urmărite se numără reflexele rapide și capacitatea de a rămâne calm sub presiune. Zbor Drive Challenge a debutat deja la Craiova, pe 25-26 septembrie, când a fost desemnat primul câștigător: Alexandru Citulescu. În perioada următoare, proiectul va ajunge și în celelalte regiuni incluse în program.

„Tinerii au nevoie de experiențe care să-i scoată din rutină, să-i provoace și să-i ajute să descopere de ce sunt capabili. Așa a apărut ZBOR Drive Challenge, o competiție în care își pot testa atenția, reacțiile și felul în care iau decizii atunci când lucrurile se mișcă repede. Dar dincolo de concurs, cel mai important este să le oferim încrederea să încerce, să aibă curaj și să nu renunțe la prima provocare.”
Nicoleta Deliu Pașol, Head of Communication & CSR, BCR

Cum se desfășoară competiția
Etapa 1: Simulatorul. Cei care sunt interesați să participle pot să vină în huburile Zbor (Cluj, Iași, București, Ploiești) sau în locațiile partenere din regiunea respectivă, în intervalul orar 16:00 - 20:00 din zilele fiecărei etape. Aceștia au la dispoziție 3 tururi de circuit, realizate prin intermediul unui simulator profesionist de curse auto, iar cel mai bun timp din cele trei decide clasamentul. La finalul zilei, doar 10 participanți din oraș merg mai departe.
- 29 octombrie, Cluj-Napoca: Zbor Hub Cluj (pentru regiunea Târgu Mureș)
- 5 noiembrie, Iași: Zbor Hub Iași (pentru regiunea Galați)
- 12 noiembrie, București: Zbor Hub Politehnica
- 13 noiembrie, Ploiești: Zbor Hub Ploiești
Etapa 2: Proba reală de la mall. Cei 10 calificați merg la mall-ul din regiunea lor. După 1-2 ore de teorie și reguli de siguranță, urmează o probă practică de minimum 2 ore, pe un circuit special amenajat pentru cursă. Dominic Marcu evaluează pe traseu, iar un singur tânăr din grup primește biletul pentru finală.
- 31 octombrie, Târgu Mureș: Shopping City Târgu Mureș
- 7 noiembrie, Galați: Shopping City Galați
- 14 noiembrie, Ploiești: Ploiești Shopping City
Etapa finală: Ploiești. Pe 14 noiembrie, la Ploiești Shopping City, cei 6 finaliști naționali se confruntă pe un traseu complex cu jaloane pentru a stabili câștigătorul absolut. Proba va dura 1-2 ore cu tot cu pregătiri, însă fiecare concurent va avea aproximativ 15 minute de probă efectivă la volan.
„La Zbor, credem că uneori ai nevoie doar de contextul potrivit ca să descoperi ceva ce nu știai că poți face. Zbor Drive Challenge le oferă tinerilor din România ocazia să-și testeze abilitățile, să descopere lumea motorsportului și să învețe direct de la un pilot profesionist precum Dominic Marcu. Ne bucurăm să le putem oferi această experiență și abia așteptăm să vedem unde îi va duce curiozitatea, poate chiar dincolo de primele tururi de simulator.”
Tudor Ogner, National Program Coordinator Zbor România
„Mi-am dorit foarte mult să construiesc acest proiect pentru tineri, pentru că știu cât de important este să primești o șansă atunci când ai un vis. Orice campion a fost, la început, un copil cu un vis. Diferența o face șansa de a-l transforma în realitate. Mulțumesc, BCR, pentru că a crezut încă o dată în viziunea mea și pentru că a ales să investească în noua generație. Poate că, printre tinerii care pornesc astăzi alături de noi, se află următorul mare campion al României."
Dominic Marcu, pilot profesional de curse
Premiile
Locul 1: participarea ca pilot în Campionatul Național de Super Slalom, la 2 etape din sezonul 2027, cu automobil de competiție - Renault 5 E-Tech electric, echipament, echipă tehnică, instructor, taxe de înscriere, cazare și masă asigurate, plus o echipă media dedicată.
Locul 2 (16+ ani): experiența de copilot alături de Dominic Marcu, la bordul unui Tesla Model S Plaid de peste 1.000 CP, într-o etapă de cursă din România.
Locul 3: experiența de copilot pe circuit alături de Dominic Marcu.
Locurile 4-6: Goodie Bags oficiale.
Înscrieri
Înscrierea se face doar prin formularul disponibil la https://forms.gle/QTQGkL9scKtr4rZL6. Numărul de locuri este limitat, iar înscrierile se închid la ocuparea locurilor. Participanții au nevoie de acord parental și acord GDPR. Regulamentul complet este disponibil la https://zborhub.ro/regulament-zbordrivechallenge.pdf,
Transportul și cazarea pentru etapele desfășurate în alte orașe nu sunt decontate de organizatori.
Despre ZBOR
ZBOR este un ecosistem creat de BCR care pune la dispoziția tinerilor huburi fizice, o platformă digitală și resurse pentru dezvoltare personală și profesională.
ZBOR înseamnă și un nou tip de spațiu în România – acel loc dintre școală și acasă unde tinerii se simt în siguranță, liberi să colaboreze, să învețe unii de la alții și să își exprime ideile.
În prezent, rețeaua ZBOR numără 12 huburi în mai multe orașe din țară (București, Craiova, Târgu Jiu, Vaslui, Cluj, Baia Mare, Timișoara, Brașov, Constanța, Iași și Ploiești), în care BCR a investit peste 5 milioane euro.
Huburile au fost create împreună cu tinerii și poartă în ele valori simple, dar esențiale: acceptare, bunătate, libertate și interacțiune autentică.
Despre Dominic Marcu
Dominic Marcu este pionierul motorsportului electric din România și Europa. Fost sportiv de performanță în schi, a făcut trecerea către automobilism în 2013, iar de atunci a acumulat numeroase victorii și podiumuri în Campionatul Național de Viteză în Coastă.
Din 2020, Dominic și-a orientat cariera către automobile electrice, devenind promotorul acestei noi generații de motorsport. A construit primul MINI Cooper electric de curse din lume, iar ulterior a dezvoltat prima Tesla de competiție din Europa și prima Tesla Model S omologat de FIA pentru competiții la nivel mondial.
Performanțele sale au demonstrat că propulsia electrică poate concura la cel mai înalt nivel și în motorsport. Dominic a reușit o performanță de referință pentru automobilismul electric european: victoria la clasamentul general absolut într-o etapă de campionat de viteză în coastă, în fața automobilelor de competiție cu motorizări convenționale.
Între 2021 și 2026, Dominic Marcu a câștigat în fiecare sezon titlul de Campion Național la Categoria 3, consolidându-și poziția printre cei mai performanți piloți de curse.
În prezent, concurează cu două automobile electrice de înaltă performanță: un Tesla Model S Plaid de 1.020 CP și Tesla Model 3 Performance de 513 CP.
Dincolo de rezultatele sportive, Dominic urmărește să apropie motorsportul de noua generație și să demonstreze că performanța, tehnologia și sustenabilitatea pot evolua împreună, fără a pierde adrenalina și spectacolul care definesc acest sport.