8 septembrie 2026
12 milioane de euro atrase de companiile care au trecut prin Marc Impact, programul regional care susține afacerile cu impact social și de mediu.
București, 8 septembrie 2026 – BCR, BCR Social Finance și Synerb lansează înscrierile la cea de-a treia ediție Marc Impact Programme, iar organizațiile din România pot aplica până pe 11 octombrie 2026 pe ro.marc-impactprogramme.net. Marc este un program regional de dezvoltare și pregătire pentru investiții, dedicat afacerilor cu impact social sau de mediu, ONG-urilor cu activitate economică și întreprinderilor sociale. Prin mentorat, consultanță și acces la o rețea regională de experți și investitori, programul ajută organizațiile să își consolideze modelul de business, să își măsoare impactul și să se pregătească pentru atragerea de capital.
De la lansare, Marc a sprijinit 180 de afaceri centrate pe impact și ONG-uri antreprenoriale care au atras împreună peste 12 milioane de euro în finanțări și servicii. În România, 39 de organizații au trecut deja prin program, de la start-up-uri și scale-up-uri cu impact pozitiv până la ONG-uri cu activitate economică și întreprinderi sociale. Acestea și-au consolidat modelele de business și și-au crescut capacitatea de a atrage investiții.
Programul este o inițiativă comună a ERSTE Foundation, Erste Social Finance, IFUA Nonprofit Partner și Simpact, implementată în România de BCR Social Finance în parteneriat cu Synerb și BCR. Odată cu această ediție, Marc se extinde la șapte țări din Europa Centrală și de Est, prin alăturarea Slovaciei, alături de Austria, Croația, Cehia, Ungaria, România și Serbia.
„În România întâlnim sute de organizații care, prin misiunea și activitatea lor, contribuie la schimbarea societății în bine, cu respect pentru comunități, oameni și mediu. Multe dintre ele au potențialul de a se extinde inclusiv dincolo de granițele țării, însă au nevoie să își clarifice modelul de business și, uneori, chiar modelul de impact. Prin Marc Impact Programme le oferim exact acest sprijin, cu instrumentele, expertiza și conexiunile necesare pentru a crește, a atrage investiții și a accesa o rețea regională de mentori, investitori și parteneri.
Marc Impact reflectă angajamentul Fundației ERSTE de a susține modele de business care pun impactul social și respectul pentru comunitate în centrul dezvoltării lor. Este promisiunea noastră pe termen lung și ne bucurăm să vedem că tot mai mulți parteneri ni se alătură”, a declarat Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance.
”Pentru a avea un impact mai amplu sau mai consistent, o organizație trebuie să evolueze. Iar transformarea și creșterea unei organizații se întâmplă în paralel cu creșterea oamenilor din acea organizație. În acest program, am pregătit un „meniu de sprijin” adaptat, de la evenimente unde antreprenorii se pot cunoaște, la discuții exploratorii despre modelul de impact și sesiuni de lucru pe elemente financiare și pitch-deck. Toate aceste activități pot debloca sau inspira liderii organizațiilor și pot crea un spațiu fertil pentru schimbare”, a spus Sonia Oprean, Cofondator și co-CEO, Synerb.
Ce oferă programul
- Mentorat personalizat, construit pe baza unui plan individual de dezvoltare, alături de experți recunoscuți la nivel regional;
- Workshop-uri dedicate strategiei de impact, planificării financiare, leadershipului, dezvoltării pieței și accesului la finanțare;
- Growth Camp, o experiență intensivă dedicată dezvoltării organizației și pregătirii pentru investiții;
- Pregătire pentru pitching, inclusiv sesiuni de public speaking și dezvoltarea materialelor necesare întâlnirilor cu investitorii;
- Acces la investitori, finanțatori și parteneri relevanți din România și din regiune, cât și la ecosistemul Erste, BCR Social Finance și BCR;
- Acces la comunitatea Marc Alumni, o rețea regională de antreprenori, mentori și organizații cu impact.
Cine poate aplica
Pot aplica afaceri cu impact, ONG-uri cu activitate economică și întreprinderi sociale din România care generează venituri și demonstrează un impact social sau de mediu relevant. Înscrierile sunt deschise până la 11 octombrie 2026, ora 23:59.
Cum a fost a doua ediție Marc Impact Programme
Fiecare ediție Marc Impact Programme se încheie cu re:Marc, un eveniment internațional de pitching și premiere. La finalul celei de-a doua ediții, evenimentul a reunit la Budapesta 99 de proiecte și ONG-uri din șase țări (Austria, Ungaria, România, Cehia, Serbia și Croația), selectate din 332 de aplicații.
În cadrul re:Marc 2026, marele premiu, Marc Grand Impact Award, a fost acordat organizației Nepanikař z.s. din Cehia, pentru o aplicație de sănătate mintală care oferă sprijin gratuit și anonim persoanelor aflate în situații de criză. Celelalte două premii importante au mers către Origin BCI din România, câștigătoarea Innovation Champion Award, pentru dezvoltarea unei proteze bionice care redă simțul tactil, și către TalentsLounge by DaVinciLab din Austria, câștigătoarea Scalability Champion Award.
Cohorta din România a avut o prezență puternică la ediția din Budapesta:
- Origin BCI a câștigat premiul Innovation Champion și un grant catalitic de 15.000 EUR;
- Recycllux a primit servicii de investment readiness în valoare de 25.000 EUR, oferite de Fourfold, cu sprijinul FASE;
- Wow Lab – The Why-ology Institute a primit consultanță juridică pro bono din partea Dentons;
- Growceanu, partenerul român de impact investing al programului, a acordat un premiu special organizației maghiare TransFood Mission, prin listare gratuită pe platforma sa autorizată de crowdfunding.