- Banca mobilă BCR staționează în orașul Iernut, în perioada 7-11 iulie 2025
- Conceptul de unitate mobilă, care circulă într-un camion modular, a fost dezvoltat pentru a simplifica accesul comunităților locale din România la servicii financiare și tehnologie
- În prezent, BCR are în circulație două unități mobile.
Mureș, 7 iulie 2025 – Bancă mobilă, o inițiativă comună a Băncii Comerciale Române (BCR), în parteneriat cu Vodafone, OMNIASIG Vienna Insurance Group, BCR Asigurări de Viață VIG, a ajuns luni, 7 iulie 2025, în orașul Iernut (județul Mureș).
Camionul modular va staționa până pe 11 iulie a.c., în centrul localității, lângă Casa de Cultură.
Banca Mobilă va oferi locuitorilor acces la servicii și produse financiare, servicii de protecție și asigurări generale și de viață, acces la tehnologie, dar și la cursuri de educație financiară, în special pentru copii.
Punctul de lucru mobil BCR va fi deschis de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-16:00.
Camionul modular este deservit de câte doi experți, unul financiar-bancar și unul specializat în telecomunicații și tehnologie. La biroul bancar din cadrul unității mobile se pot achiziționa digital, prin George, dar și cu asistență din partea experților BCR, toate operațiunile de daily banking, atât pentru persoane fizice, cât și companii:
- Deschideri de cont curent și carduri de debit;
- Deschideri de depozite și conturi de economii;
- Carduri de credit și descoperit de cont;
- Acces la digital banking (George);
- Credite de consum, precum și refinanțări și restructurări;
- Credite ipotecare
- Toate tipurile de asigurări asigurări: venituri, de șomaj și de incapacitate de muncă; asigurări de protecție a bunurilor personale, asigurări de locuință, PAD și facultativă; asigurări de călătorie;
- Pensii
- Asistență pentru gama extinsă de servicii bancare, inclusiv pentru finanțare în mediul rural prin BCR Social Finance și leasing prin BCR Leasing.
De asemenea, camionul modular este dotat cu un echipament multifuncțional, conectat online, care poate oferi următoarele operațiuni:
- Eliberare lei sau euro, în numerar;
- Depunere de numerar atât pentru persoane fizice, cât și juridice;
- Schimb valutar;
- Plata numerar a facturilor curente către furnizori;
- Reîncarcare cartele Vodafone;
- Eliberare mini extras;
- Interogare sold;
- Schimbare PIN.
Programul BCR de incluziune financiară a comunităților locale și-a început traseul prin România în octombrie 2022, cu misiunea de a ajunge în cât mai multe localități din țară.
În prezent, BCR operează două unități mobile, care au parcurs împreună aproximativ 15.000 km, a ajuns în peste 30 de comunități și a sprijinit peste 5.000 de persoane prin sesiuni de educație financiară și servicii bancare personalizate. În 2025, banca își propune să ajungă în cel puțin 24 de comunități din țară, având în prezent două unități mobile, complet echipate, dintre care una complet electrică.