
București, 14 decembrie 2020 – Banca Comercială Română anunță încheierea concursului de desene pentru elevi „Școala banilor bine-crescuți” și desemnarea celor două câștigătoare: Școala Gimnazială nr. 28 din Galați și Liceul „Pavel Dan” din Câmpia Turzii. Timp de o lună, peste 100 de școli din toată țara au înscris în competiție mai mult de 1.000 de desene realizate de elevi pornind de la temele de educație financiară: Economisesc pentru visul meu, Prima mea pușculiță și La ce ne ajută banii.
„Suntem tare mândri că am reușit să stârnim un asemenea interes în rândul copiilor din întreaga țară și că am avut un număr atât de mare de școli candidate la acest titlu. Este un semn că munca noastră din ultimii ani, prin care am încercat să ducem educația financiară în sălile de clasă a dat rezultate, lucru dovedit de toate desenele realizate de copii. Ne-a fost greu să alegem câștigătoarele din cele peste 100 de școli înscrise și, drept dovadă, am ajuns să avem două câștigătoare în loc de una. Ne bucurăm de reacțiile primite și sperăm să reluăm cât mai curând concursul” a declarat Nicoleta Deliu, Director Comunicare & CSR BCR.