Protejează-ti datele, fii vigilent la mesajele trimise în numele BCR de către persoane rău intenționate. Vezi mai multe detalii.

Există șapte indicatori la care o bancă se uită atunci când acordă finanțare:

·         Să înțeleagă Afacerea și soliditatea companiei pe durata creditului

·         Să aibă încredere în Expertiza și Implicarea Managementului

·         Să aibă claritate asupra Situațiilor financiare și evoluției acestora

·         Să evalueze realist Capacitatea de plată

·         Să existe o Comunicare directă și deschisă cu privire la nevoile companiei

·         Să existe un plan de afaceri realist și documentat

·         Să fie menținut un Profil de risc echilibrat

Toate aceste lucruri sunt detaliate în noul ghid de educație antreprenorială „La ce ne uităm când credităm”, care face parte din programul  BCR Școala de Business și cuprinde consultanță și soluții pentru antreprenori în această perioadă dificilă. Este primul ghid realizat de o bancă care arată toți pașii pe procesului de creditare și cum se pot pregăti antreprenorii pentru a obține finanțarea de care au nevoie.

Ghidul este disponibil în format .pdf, accesând acest link.

„Acest pas de transparență și deschidere către antreprenori este foarte important. Întotdeauna am  acționat ca niște consultanți pentru clienții noștri, avem 30 de ani de experiență și sute de mii de finanțări comerciale acordate, însă este adevărat că puteam explica mai bine procesul de creditare. Nu mai credem în bănci templu, credem în educație financiară și în digitalizare, cu acces rapid pentru toți antreprenorii, indiferent cu ce bancă lucrează. Fiecare afacere contează și fiecare antreprenor are propria viziune, de accea nu folosim rețete gata pregătite”, spune Sergiu Manea, CEO BCR.

Înainte de a fi lansat, ghidul a fost testat de peste 950 de antreprenori din toată țara, care au participat la Sesiunile Online BCR Școala de Business, realizate alături de economistul Iancu Guda, partenerul educațional al platformei BCR Școala de Business. În cadrul sesiunilor online, echipele BCR au discutat cu antreprenorii despre ce criteria analizează BCR când creditează și care sunt indicatorii de încredere la care antreprenorii trebuie să fie atenți; în timp ce Iancu Guda a prezentat soluții și sfaturi practice în perioade de incertitudine, cu accent pe gestionarea cashflow-ului și a oportunităților de investiții.

“Când vorbim cu antreprenorii despre finanțare, ne uităm la tot ansamblul de informații pe care le putem afla despre business pentru a pregăti structura de finanțare potrivită. Nu orice credit se potrivește oricărei situații.

De aceea, ne uităm la soliditatea companiei, la cât de implicat este antreprenorul, ce expertiză are echipa de management, capacitatea de rambursare, la comunicarea cu echipa noastră, la planul de afaceri și la profilul de risc. Pentru că finanțarea potrivită poate ajuta la optimizarea de cashslow, la gestionarea mai bună a riscurilor sau la crearea de economii de scară”, adaugă Sergiu Manea, CEO BCR.

BCR Școala de Business este o platformă online cu lecții și sfaturi practice de business pentru antreprenorii aflați la început de drum, dar și pentru cei experimentați, unde aceștia pot învăța cum să își completeze abilitățile native și simțul afacerilor cu cunoștințele necesare pentru a avea un business inteligent. Platforma s-a lansat pe 12 februarie 2020 și a ajuns deja la 7900 de utilizatori – antreprenori, studenți, angajați, profesori, care doresc să afle mai multe informații despre educația antreprenorială.  Platforma cuprinde în prezent 4 cursuri, ce au în total peste 30 de capitole, 37 de materiale video și 40 de teste.

*  *

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 19 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 428 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 2.000 de echipamente, 14.500 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

 

BCR - Comunicare Corporativă

Cătălin Lupoaie, e-mail:catalin.lupoaie@bcr.ro telefon: 0786.347.229

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele și serviciile BCR vă rugăm să folosiți următoarele modalități de contact

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

×
George
Primul banking inteligent
Descarcă