Plățile cu cardurile pot funcționa cu mici intermitențe. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente!

2019 21 MAR
Comunicat de presă Prin Școala de Bani, Banca Comercială Română se alătură Global Money Week și educă financiar 24.500 de elevi din 360 de școli

  • Banca Comercială Română va organiza în perioada 25-31 martie 2019, cu ocazia Global Money Week, ateliere gratuite de educație financiară în 360 de școli din 50 de localități din România 
  • 400 din cei 1.000 de angajați BCR care au devenit profesori de educație financiară în cadrul programului Școala de Bani vor fi implicați în această acțiune la nivel național 
  • BCR se alătură pentru a doua oară acestei mișcări globale care își propune să crească nivelul culturii financiare în rândul copiilor și al tinerilor pentru ca aceștia să își gestioneze banii în mod corect 
  • Acțiunea este realizată cu sprijinul Ministerului Educației, cu care BCR a semnat un parteneriat de doi ani și cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene care au popularizat acțiunea în rândul școlilor.

București, 21 martie 2019 – Banca Comercială Română, prin programul de educație financiară Școala de Bani, se alătură pentru al doilea an consecutiv inițiativei globale Global Money Week, lansată în 2012 de Asociația Child and Youth Finance International.

Global Money Week are loc între 25 și 31 martie, când profesorii BCR din cadrul programului Școala de Bani vor vizita peste 360 de școli, din 50 de orașe și vor interacționa cu 24.500 de copii și adolescenți din licee, școli și grădinițe.

Tematica ediției din acest an este “Learn.Save.Earn”, iar profesorii Școlii de Bani își propun să îi ajute pe elevii participanți la ateliere să înțeleagă diferența dintre nevoie și dorința, ce este acela un obiectiv financiar și cum îl formulăm astfel încât să devină realizabil, cum ne facem un plan de acțiune pentru a ne îndeplini obiectivele financiare, ce este și cum ne conturăm un buget personal și cum economisim pentru visurile noastre.

Prin aceste ateliere le oferim participanților o experiență inedită în lumea banilor, în care vor face cunoștință cu noțiuni și concepte financiare într-un cadru non-formal și relaxant. Copiii și tinerii vor învăța ce înseamnă economisirea, dar și ce este consumul responsabil. Este o lecție despre bani, dar și o lecție de viață, în care cursanții învață că printr-o bună organizare și disciplină își pot îndeplini orice dorință” spune Nicoleta Deliu, coordonatorul programului național “Școala de Bani”.

Campania Global Money Week își propune să crească nivelul de educație financiară în rândul copiilor și al tinerilor și să îi inspire pe aceștia să își administreze corect bugetul. Anul trecut, peste 5.000 de copii și tineri au participat la atelierele de educație financiară susținute de BCR, între 12 și 18 martie, în cadrul aceleiași inițiative.

Din 2012 până în prezent, timp de 7 ediții, inițiativa Global Money Week a găzduit 53.000 de organizații din 169 de țări, care au instruit aproximativ 32 de milioane de copii și tineri la nivel internațional.

* *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.600 de bancomate şi POS - 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

 

* *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.000 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.600 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2017, Erste Group deținea active totale în valoare de 220,7 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,31 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,4%.

BCR - Comunicare Corporativă
Cătălin Ioniță, e-mail: georgecatalin.ionita@bcr.ro
Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro
Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

InfoBCR
Web: www.bcr.ro
Email: contact.center@bcr.ro
TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

×
George
Primul banking inteligent
Descarcă