28 iunie 2018
Comunicat de presă
28 iunie 2018
Comunicat de presă
București, 28 iunie 2018 – Consorțiul Universitaria și BCR au creat primul think tank universitar pentru leadership și politici publice. Consiliul pentru Leadership și Politici Publice, creat de cele mai importante universități din țară, alături de cea mai mare bancă din România, își propune să coaguleze resurse pentru dezvoltarea României, urmârind cinci obiective concrete:
“România dispune de un potențial enorm: poziție geografică, potențial uman și resurse naturale. Mai mult decât oricând, este nevoie de gândire strategică, una care să se concretizeze în recomandări despre cum putem construi prosperitatea României pe termen lung. Împreună avem puterea și responsabilitatea de a recupera decalajele de dezvoltare în raport cu Europa. Împreună putem construi consensul atât de necesar întregii societăți, prin contribuția unora dintre cele mai luminate minți din România. Noi suntem gata să punem la dispoziție toate resursele necesare pentru crearea unei vieți mai bune în România”, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.
Materializarea parteneriatului va avea loc prin dezvoltarea unor programe de cercetare social-economică, de elaborare a politicilor publice și comunicare publică privind priorități strategice de dezvoltare economică și socială a României.
Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, ale căror conduceri se reunesc periodic pentru a dezbate problemele punctuale ale sistemului universitar românesc, dar şi strategii de dezvoltare. Rezoluţiile şi propunerile concrete rezultate în urma discuţiilor specialiştilor din universităţi sunt transmise Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru a putea constitui un punct de pornire pentru dezbatere şi analiză.
* *
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare și este cel mai valoros brand financiar din România.
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.600 de bancomate şi POS - 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.
* *
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.000 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.600 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2017, Erste Group deținea active totale în valoare de 220,7 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,31 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,4%.
* *
BCR - Comunicare Externă
Cătălin Ioniță, e-mail: georgecatalin.ionita@bcr.ro
Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro
Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact
InfoBCR
Web: www.bcr.ro
Email: contact.center@bcr.ro
TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale