București, 25 ianuarie 2018 Banca Comercială Română (BCR) a aprobat peste 1.300 de credite de prefinanțare în cadrul programului StartUp Nation, din care aproximativ 500 au fost deja aprobate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Din cele peste 1.300 de credite, 1.278 au fost trimise deja spre aprobare la FNGCIMM. În acest context, peste 200 de antreprenori care au aplicat la BCR pentru finanțările acordate de bancă prin program și-au primit deja banii necesari dezvoltării afacerilor, cei mai mulți provenind din IT, producție și industrii creative.

“Suntem conștienți că există așteptări foarte mare în privința acestui program, așa că echipele din BCR implicate au depus eforturi pentru a rezolva și a răspunde în timp util tuturor provocărilor ridicate în acest proiect. Ca în orice proiect aflat la început de drum, încercăm să perfecționăm fiecare proces și etapă de colaborare cu instituțiile implicate, dar ceea ce ne bucură în mod special este efervescența antreprenorilor din programul StartUp Nation. Energiile lor creative reprezintă resursa de care România are nevoie pentru a se dezvolta pe viitor, o resursă pe care noi încercăm s-o valorificăm, s-o susținem. Vom face, mai departe, tot ceea ce este necesar pentru ca oamenii cu inițiativă din România să simtă că pot avea în BCR un adevărat partener de încredere”, a declarat Lucian Mâțu, Director Executiv Produse și Segmente Micro.

În prezent, BCR își concrentrează eforturile pe analizarea temeinică a dosarelor de achiziție depuse de antreprenori pentru a se asigura că, la utilizarea creditelor, clienții vor avea avea documentația de proiect corect întocmită. Afacerile care au fost implementate cel mai rapid, până la ora actuală, sunt cele în care antreprenorii au ales să accepte varianta de garanție simplă FNGCIMM, cu un comision de 3,8%. Pentru moment, fondurile alocate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în cadrul programului StartUp Nation și aflate în conturile BCR sunt suficiente pentru a acoperi necesarul de implementare pentru perioada următoare.După acceptarea în programul guvernamental StartUp Nation, beneficiarii au la dispoziție la BCR două produse special dezvoltate de bancă în vederea susținerii afacerii: Contul gratuit StartUp Nation și Creditul de prefinanțare StartUp Nation:

  • Cont gratuit StartUp Nation include:
    • ZERO lei la deschiderea și administrarea lunară a contului;
    • ZERO lei pentru administrarea cardului de debit;
    • ZERO lei pentru administrarea serviciului de Internet Banking
    • ZERO lei pentru tranzacțiile efectuate prin Internet Banking – se vor plăti doar comisioanele TransFond/BNR;
    • ZERO lei pentru încasările prin ordine de plată în sistem intrabancar (transfer BCR – BCR) și interbancar (transfer alte bănci din România – BCR)
    • ZERO lei pentru serviciul BCR Alert Plus, prin care beneficiarul primește SMS sau email pentru intrările de bani și plățile efectuate în/din contul curent BCR
    • 23% reducere la Pachetul de semnătură electronică.
  • Creditul de prefinanțare StartUp Nation, într-un procent de până la 100% din valoarea alocației financiare nerambursabile obținută prin program, care include:
    • Dobândă: 3,5%/an, cea mai bună dintre băncile participante în program;
    • Total comisioane credit: cel mult 1% din valoarea creditului, plătibile în trei rate, la care se adaugă și una de grație;
    • Garanții: 80% din valoarea creditului, garantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) și, în completare, garantare cu bunurile achiziționate în cadrul programului; ipotecă mobiliară asupra conturilor curente deschise la BCR; fidejusiune;
    • 2,48% comision pentru FNGCIMM;
    • ZERO costuri verificare certificare cheltuieli în teren;
    • Perioada de analiză și soluționare a creditului: maxim 20 de zile de la solicitarea creditului, dar cu un termen mediu estimate de răspuns de aproximativ 5 zile.

Finanțările acordate de BCR prin programul StartUp Nation sunt disponibile fără constituirea de depozit colateral. De menționat că BCR finanțează, prin pachetul StartUp Nation și TVA-ul, dacă acesta reprezintă o cheltuială eligibilă în cadrul planului de afaceri. Comisioanele aplicate de bancă sunt de până la 1%, fiind achitabile în trei rate lunare, la care se adaugă una de grație, precum și a comisionului de garanție perceput pentru Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), de la 3,8%, la 2,48%.

Contul gratuit Start-Up Nation este disponibil în sucursalele BCR și poate fi accesat atât de cei care s-au calificat în program, pentru pregătirea în vederea acordării fondurilor guvernamentale ori a creditului punte, cât și de cei care au fost respinși, dar nu vor să renunțe la ideea de a-și dezvolta o afacere.

Dincolo de oferta strict financiară, BCR le propune antreprenorilor un pachet unic de educație financiară, prin care le va pune la dispoziție materiale educative, ce îi va ajuta la înțelegera pașilor care trebuie făcuți atunci când pornești un business. De asemenea, BCR va organiza cursuri speciale în sucursalele din toată țara, care vor urmări să-i familiarizeze pe antreprenori cu noțiuni contabile elementare, dar și cu concepte precum înțelegerea rolului băncii în capitalizarea companiilor, identificarea nevoilor financiare, tipuri de finanțări și garanții, precum și strategii pentru decizii financiare inteligente.

BCR dispune, în prezent, de 514 unități teritoriale, una dintre cele mai bine reprezentate rețele bancare din întreaga țară, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural.

*  *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,8 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 514 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.

*  *

BCR - Comunicare Externă

Cătălin Ioniță, e-mail: georgecatalin.ionita@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale