Plățile cu cardurile pot funcționa cu mici intermitențe. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente!

2017 15 MAI
Comunicat de presă 50 de elevi de peste 16 ani vor avea șansa să lucreze peste vară și să câștige bani de buzunar în cea mai mare bancă din România, în cadrul programului Summer Job în BCR

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE OAMENI CU ÎNCREDERE ÎN EI. ŞI DE O BANCĂ PREGĂTITĂ SĂ-I SUSŢINĂ.

Bucureşti, 15 mai 2017 – Banca Comercială Română (BCR) lansează, pentru cel de-al șaptelea an consecutiv, programul “Summer Job în BCR”, singurul proiect de educație financiară cu o componentă de internship adresat elevilor de liceu care au peste 16 ani. Programul Summer Job în BCR se desfășoară la nivelul întregii țări, în lunile iulie și august, timp în care liceenii au posibilitatea să lucreze, plătiți, în cadrul sucursalelor BCR.

În Summer Job, cei 50 de participanți selectați vor învăţa din practică noţiuni de educaţie financiar-bancară, vor câştiga bani de buzunar şi vor învăţa cum să îi administreze responsabil.

Experiența trăită în programul Summer Job a fost una specială: am învățat multe lucruri noi de la angajați cu experiență, care m-au tratat ca pe un coleg de-al lor. Am vazut pe pielea mea cum e să muncești și să îți asiguri singur banii și, nu în ultimul rând, m-a ajutat să îmi fac o idee referitoare la viitoarea mea carieră”, spune Andrei Aldea, elev în București, participant la ediția din 2016 a programului.

“Am beneficiat de program timp de doi ani la rând. Aici am avut primul contact cu mediul financiar-bancar și am fost îndrumată de doi mentori specialiști care și-au lăsat amprenta asupra dezvoltării mele, atât cea personală, cât și cea profesională. Atmosferă din bancă, cât și întregul personal m-au ajutat să-mi dau seamă că, pe viitor, îmi doresc o carieră în domeniul bancar și, în prezent, sunt studentă la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori”, a mărturisit Ioana Radu, Buzău.

Pentru a se înscrie în competiție, liceenii trebuie să urmeze doi pași simpli, care îi vor ajuta să acumuleze cunoștințe de educație financiară, dar și să ajungă la convingerea că sunt persoanele potrivite pentru a lucra în BCR timp de două luni:

  •  În prima etapă, în perioada 15 mai - 29 mai 2017, liceenii trebuie să acceseze platforma de cursuri online Laboratorul de Cariere - laboratoruldecariere.ro, să-și facă un cont și să parcurgă modulul Inteligența financiară pe înțelesul tuturor. În cadrul acestui modul, își vor evalua inteligența financiară, vor învăța cum să-și calculeze bugetul personal, cum să-și seteze obiective financiare și își vor conștientiza comportamentul financiar. După finalizarea modulului, se vor califica în etapa a doua de selecție, care se va derula în perioada 29 mai-15 iunie 2017. Cei care nu parcurg integral modulul nu vor putea trece în etapa următoare a competiției.
  • În cea de-a doua etapă, liceenii vor realiza o lucrare în limba română cu tema "Cine sunt eu?”, în care trebuie să ne spună într-un mod cât mai onest, creativ și original care sunt abilitățile, calitățile sau talentele care îi recomandă sa facă parte din echipa celei mai mari bănci din România. Argumentația poate fi un eseu, o prezentare, un film, un videoclip sau o înregistrare audio. Este permis, practic, orice mijloc de exprimare, cu condiția ca materialul să nu depașească 5 MB (megabiți) și să fie trimis pe adresa summerjob@bcr.ro până la data de 15 iunie 2017, ora 18:00.

În cadrul programului Summer Job, peste 350 de liceeni au lucrat, în ultimii șapte ani, într-o sucursală BCR și au învățat cum să își cheltuiască banii responsabil.

*  *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,8 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 513 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.

*  *

BCR - Comunicare Externă

Cătălin Ioniță, e-mail: georgecatalin.ionita@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

 

×
George
Primul banking inteligent
Descarcă