Plățile cu cardurile pot funcționa cu mici intermitențe. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente!

2015 21 DEC
Comunicat de presă 25.000 de clienți BCR sunt beneficiarii celei mai mari campanii de scădere a ratelor la credit

Scade Rata a fost cea mai mare campanie de loializare derulată recent în mediul bancar românesc

Bucureşti, 21 decembrie 2015 - 25.000 de clienți au acceptat oferta de rate reduse a Băncii Comerciale Române (BCR) desfășurată pe parcursul ultimelor 3 luni ale anului 2015.

După trei luni, pot afirma că a fost cea mai mare campanie de reducere a costurilor creditelor din 2015, în România. Am reușit să le oferim clienților noștri cea mai concretă soluție comercială, aliniată la condițiile economice existente. Avem 25.000 de clienți care au acceptat oferta BCR și beneficiază deja de credite cu dobânda ajustată, și acest lucru a fost foarte apreciat de către aceștia. Ceea ce a facut diferența au fost întâlnirile și discuțiile individuale cu fiecare client, fapt care ne-a permis să ințelegem necesitațile fiecăruia și să putem oferi soluția potrivită”, a declarat Dana Demetrian, Vicepreședinte Retail&Private Banking, BCR.

Clienții care au acceptat oferta BCR si-au redus cu 25%, în medie, valoarea ratei, ce cea mai mare reducere a unei rate lunare fiind de 1100 euro.

12.500 euro este valoarea economisită, în medie, de clienții Scade Rata pe perioada creditului rămasă, iar valoarea medie a unui credit la nivel național este de 26.500 euro

Programul de reducere a costurilor creditelor va continua deoarece este parte integrantă din strategia de dezvoltare a BCR bazată pe construirea unei relații de încredere, pe termen lung, cu clienții noștri”, a incheiat Dana Demetrian.

*  *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 509 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - aproape 2.000 de bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.500 de angajati deservesc 16.2 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul primului trimestru din 2015, Erste Group detinea active totale in valoare de 202,6 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 56,1 %. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,2%.

*  *

BCR - Comunicare Externă

Alina Daneasa, e-mail: alina.daneasa@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: contact.center@bcr.ro

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale 

×
George
Primul banking inteligent
Descarcă