2015 19 NOV
Comunicat de presă Studiu IRSOP și ABDLR (Asociația Băncilor pentru Domeniul Locativ din România): Românii trăiesc înghesuiți, în locuințe deteriorate și lipsite de confort

Studiu IRSOP și ABDLR (Asociația Băncilor pentru Domeniul Locativ din România): Românii trăiesc înghesuiți, în locuințe deteriorate și lipsite de confort

Românii trăiesc înghesuiți în una sau două camere, în locuințe care se află într-o stare avansată de deteriorare și care sunt lipsite de confort locativ.  În același timp, îmbunătățirea sentimentului economic propulsează planurile locative în 2015 cu 12%, față de 2014. Acestea sunt concluziile dezbaterii „Economisirea și creditarea în sistem colectiv - Model sustenabil pentru îmbunătățirea confortului locativ”, care a avut loc, miercuri, 18 noiembrie, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Forumului Bancar Român.

Dintr-un total de 7.470.000 de gospodării, câte există în România, 16% se confruntă cu probleme grave: deteriorări, igrasie, scurgeri și lumină insuficientă. 40% dintre casele și blocurile din mediul urban au nevoie de reparații, iar 52% dintre acestea sunt considerate urgente. Românii nu trăiesc doar în locuințe deteriorate, dar și înghesuiți. Un procent de 46,5% își desfășoară viața în una sau două camere, iar lucrurile stau mai rău în mediul urban, unde procentul ajunge la 57%.

O altă problemă căreia trebuie să-i facă față românii este absența confortului locativ: 33,4% (8,5% dintre cei care trăiesc în mediul urban și 34% dintre cei care trăiesc în mediul rural) nu au grup sanitar, 32% nu au baie sau duș în interiorul locuinței și între 3 și 19% din totalul gospodăriilor sunt afectate de zgomot, poluare și promiscuitate.

„Românii trăiesc prost din punct de vedere locativ. În spatele cifrelor se află oameni și probleme grave cu care aceștia se confruntă. Am trecut prin experiența crizei și nu ne așteptăm la rezolvări spectaculoase ale situației locative în țara noastră. Românii trebuie să-și planifice, cu resursele puține, investiții în zona locativă, iar acest lucru începe să fie vizibil”, a declarat Carmen Schuster, președintele BCR Banca pentru Locuințe. Soluția pe care o vede pentru românii care vor să investească în confortul locativ este să ia în considerare sisteme bancare de economisire-creditare pentru investiții locative pe care și le pot permite.

„De la debutul crizei, în 2008, s-a observat o stagnare în a investi bani pentru îmbunătățirea locativă. Dar în 2015 s-a întâmplat ceva: a crescut procentul celor care au planuri locative. 68% dintre români vor ca în următorii 5 ani, să facă îmbunătățiri locative, dintre care 37% vor să le facă în următoarele 12 luni. Românii încep să se gândească la modalități de a-și rezolva problemele ce țin de locuințe în viitor, ceea ce înseamnă o restartare a situației locative”, a subliniat și Petre Dătculescu, directorul IRSOP Market Research & Consulting.

Potrivit lui Petre Dătculescu, în România nu există, în afară de creditul Bauspar, un sistem de economisire-creditare în sistem colectiv care să includă și copiii. Părinții pot încheia contracte în numele copiilor, iar astfel sunt respectate drepturile familiilor cu minori în întreținere.

În opinia lui Constantin Noica, profesor în cadrul Universității de Construcții și fost ministru responsabil pentru strategiile de locuit, românii trebuie să înceapă să economisească și să își strângă fonduri pentru îmbunătățirea locuinței. Dacă au posibilitatea, pot să acceseze un credit locativ.

„Nu avem altă soluție decât să ne bazăm pe forțele proprii, să economisim sau să luăm un credit de tipul Bauspar ca să rezolvăm problemele noastre locative. Sistemul de economisire-creditare este o soluție potrivită pentru fiecare cetățean”, a adăugat Constantin Noica.

Andreas J. Zehnder, Managing Director în cadrul Federației Europene a Băncilor de Locuințe, a punctat că, în România, penetrarea sistemului Bauspar este încă redusă (2,9%), iar maturizarea poate avea loc doar cu ajutorul unor prime de stat atractive.

„Sistemul Basupar trebuie să fie accesibil pentru toate segmentele populației, iar subvențiile de stat pentru economisire trebuie să rămână atractive. Mai mult, subvențiile pentru economisire trebuie să fie valabile pentru toate categoriile de vârstă”, a explicat Andreas J. Zehnder.

Dezbaterea „Economisirea și creditarea în sistem colectiv - Model sustenabil pentru îmbunătățirea confortului locativ” s-a aflat pe agenda ediției a XVIII-a a Forumului Bancar Român, eveniment cu tradiție în România. Tema ediției din acest an a fost „Final de criză, viitor fără probleme?”.

×
George
Primul banking inteligent
Descarcă