Import fisier cu Instructiuni de debitare directa

Ultima editare a articolului 25.02.2026

Acest articol descrie funcționalitatea importului de fișiere care conțin instrucțiuni de debitare directă

 

Dacă doresti să efectuezi un astfel de import, îți recomand să parcurgi cu atenție acest articol.

 

Vom relua cum funcționează tot procesul, pas cu pas.

 

În fiecare zi, creditorul sau furnizorul primește zilnic, de la Bancă, fișiere ce conțin o listă cu toate mandatele de debitare directă care au fost încheiate în ziua precedentă.

 

Practic, este un raport care arată ce mandate noi au fost create, care au fost modificate și care au fost anulate, toate acestea pentru plătitorii al căror cont urmează să fie debitat sau care au fost deja debitați conform instrucțiunilor primite.

 

Pe baza acestei liste actualizate cu mandate de debitare directă active, creditorul pregătește și încarcă Fișierul de instrucțiuni de debitare directă. Unii clienți folosesc un format standard BCR (conform anexei din Contractul de debitare directă), în timp ce alții preferă să folosească o un format personalizat, non-standard.

 

O dată pe lună sau după cum își gestionează facturarea, creditorul trimite către bancă un fișier prin import de fișier. Pe baza acestui fișier, conturile plătitorilor deschise la BCR sunt debitare automat, prin procedura de debit direct intrabancar.

 

Plătitorul poate stabili anumite opțiuni la emiterea mandatului. De exemplu, trebuie să completeze informațiile privind beneficiarul cum ar fi codul de abonat și pot alege ca mandatul să fie valabil doar pentru o anumită perioadă, indicând o dată de expirare. De asemenea, pot stabili o limită maximă a sumei ce poate fi procesată; dacă factura depășește această limită, tranzacția este respinsă automat.