Credite IMM Invest
Află tot ce trebuie să știi despre finanțare din ghidul IMM Invest
Credite IMM Invest
Află tot ce trebuie să știi despre finanțare din ghidul IMM Invest
Ce este IMM Invest?
La BCR, credem că solidaritatea este importantă. De aceea, suntem parteneri ai programului IMM Invest România, un program guvernamental care ajută campaniile mici și mijlocii să asigure capital de lucru și de investiții în contextul actual.
În ultimii doi ani, prin programul IMM Invest, am finanțat peste 4.000 de antreprenori și contiuăm să fim unul dintre principalii susținători ai acestui program guvernamental care ajută întreprinderile mici și mijlocii sa-și asigure capitalul de lucru și de investiții, în contextul actual.
Programul permite atât IMM-urilor, cât și companiilor mici cu capitalizare medie să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții realizate în această perioadă dificilă, generată de COVID19.
Astfel, pot fi accesate mai multe credite pentru realizarea de investiții și / sau unul sau mai multe credite / linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM/FGCR, în numele și contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Plafonul maxim de garantare alocat este de 10 miliarde lei.
Ramânem partenerii tăi de încredere și în anul 2022 pentru ca afacerea ta să găsească susținerea de care are nevoie în dezvoltarea activității.
Ai nevoie de ajutor? Alege echipa BCR dacă vrei să aplici la programul IMM Invest
Te ajutăm să te pregătești cât mai bine pentru înscriere și pentru derularea investiției, urmând pașii din ghidul practic, dedicat IMM INVEST.
Cum poți solicita ajutor?
- Dacă ești deja client BCR, apelează la managerul tău de relații;
- Scrie-ne pe adresa fonduri.europene@bcr.ro;
Care sunt avantajele pentru afacerea ta?

Acces la creditare prin
garanții de stat
Statul asigură până la 90% din valoarea creditului, în funcție de dimensiunea companiei.

Bani pentru dezvoltarea afacerii
Valoarea maximă a creditelor, per companie, poate fi de până la 5 milioane lei pentru capital de lucru, iar perioada de acordare a garanției este max. 36 de luni.

Comision ZERO de risc și de administrare
Nu plătești niciun comision bancar, aferent garanției FNGCIMM/FGCR, pentru toată perioada de finanțare.

Bani pentru investiții
Valoarea maximă, per companie, este de 10 milioane lei pentru investiții, iar perioada de acordare a garanției este de maximum 72 de luni.

Te bucuri de dobândă ZERO
Nu plătești dobândă pe o perioadă de 8 luni de la acordarea creditului.
Cum ajută programul IMM Invest afacerea ta?
PENTRU MICROÎNTREPRINDERI ȘI COMPANII MICI
Credite cu garanția statului de maximum 90% din valoarea facilității pentru credite de capital de lucru.
Valori maxime:
- 500.000 lei pentru microîntreprinderi
- 1 milion lei pentru companiile mici
PENTRU ÎNTREPRINDERI MIJLOCII SAU MICI CU CAPITALIZARE MEDIE
Credite cu garanția statului de maximum 80% din valoarea facilității pentru credite de capital de lucru și pentru investiții.
Valoarea maximă acordată, per întreprindere: 5 milioane lei.
PENTRU CREDITELE DE INVESTIȚII
Beneficiezi de garanția statului de maximum 80% din valoarea creditului, indiferent de tipul și dimensiunea companiei tale.
Valoarea maximă acordată, per întreprindere: 10 milioane lei.
Ce pași trebuie să urmezi?
Aplici pe site-ul www.imminvest.ro, selectezi fondul care dorești să îți emită garanția de stat (FNGCIMM pentru IMM INVEST și FNGCIMM sau FGCR pentru AGRO IMM INVEST) și alegi BCR că bancă parteneră în acest programul IMM Invest.
Completezi online toate datele de identificare, semnezi și atașezi declarația IMM în format .pdf
Dacă totul este în regulă, primeșți automat un număr de înregistrare și un mesaj de confirmare. După ce sunt verificate toate datele, FNGCIMM/FGCR va emite acordul de principiu privind eligibilitatea în cadrul programului IMM Invest.
Noi te vom contacta pentru a-ți oferi detalii asupra documentației complete prevăzute de programul IMM Invest.
Vom analiza documentația, vom emite decizia asupra tranzacției și o vom trimite spre analiză către FNGCIMM/FGCR.
După răspunsul final primit de la FNGCIMM/FGCR privind acordarea garanției, îți vom transmite decizia finală.
Ghid practic IMM Invest
Scapă de orele de căutări pe internet! Ți-am pregătit un Ghid practic,
dezvoltat de specialiștii noștri, cu toate informațiile de care ai nevoie referitoare la Programul IMM Invest
Pentru mai multe informații privind programul IMM INVEST ROMANIA vezi
http://www.fngcimm.ro/imm-invest
iar pentru Subprogramul AGRO IMM INVEST vizitează
http://www.fngcimm.ro/agro-imm-invest sau http://fgcr.ro/produse/garantii-in-cadrul-subprogramului-agro-imm-invest/
Ghid practic IMM Invest
Scapă de orele de căutări pe internet! Ți-am pregătit un ghid practic, dezvoltat de specialiștii noștri, cu toate informațiile de care ai nevoie referitoare la Programul IMM Invest.
Ghid practic Agro IMM Invest
AGRO IMM INVEST este un Sub-program în cadrul Programului IMM INVEST, destinat companiilor active în sectorul agricol, piscicol, al acvaculturii, precum și în sectorul alimentar.