1. S-au primit informaţiile transmise de acţionari la adresa ciprian.dragomir@tzainsolventa.ro?
Informaţiile transmise de acţionari la adresa ciprian.dragomir@tzainsolventa.ro AU FOST PRIMITE.
Atenţie! La acest moment acţionarii care au transmis informaţiile solicitate (i.e. adresă actualizată, CNP şi, eventual număr de telefon şi număr de cont) nu trebuie să îndeplinească formalităţi suplimentare.
Persoanele care cunosc că deţin calitatea de acţionar al BCR Asset Management SA şi care nu au trimis datele indicate mai sus sunt rugate să trimită datele la adresa ciprian.dragomir@tzainsolventa.ro.
2. Ce se întâmplă cu informaţiile transmise de acţionari la adresa indicată la punctul 1 de mai sus?
Informaţiile transmise de acţionari la adresa ciprian.dragomir@tzainsolventa.ro sunt în curs de prelucrare.
3. Ce fac dacă nu am/ nu mai am certificatul de acţionar pentru BCR Asset Management SA?
Atenţie! În cazul în care un acţionar nu are sau nu mai are certificatul de acţionar la BCR Asset Management, nu este nicio problemă întrucât dovada proprietăţii acţiunilor este reprezentată de înregistrarea făcută în Registrul Acţionarilor BCR Asset Management, iar nu de certificatul de acţionar.
4. Ce se întâmplă cu BCR Asset Management SA? Sunt afectate fondurile de investiţii BCR?
Societatea BCR Asset Management SA este în stare de lichidare voluntară. Societatea există la acest moment, însă desfăşoară activităţi pentru scopul lichidării. În acest sens, activele BCR Asset Management SA sunt transformate în lichidităţi (i.e. fonduri băneşti) urmând ca sumele rămase după plata creanţelor societăţii către debitorii acesteia şi a impozitelor datorate statului conform normelor în vigoare să fie împărţite acţionarilor existenţi în funcţie de numărul de acţiuni deţinute.
Atenţie! Fondurile de investiţii BCR nu sunt afectate în nici un fel de situaţia BCR Asset Management SA. Acestea au fost transferate în mod valabil către Erste Asset Management SA şi sunt administrate în prezent de această din urmă societate.
5. Ce se întâmplă cu acţiunile deţinute la BCR Asset Management SA?
Acţiunile deţinute de acţionarii actuali ai BCR Asset Management rămân în proprietatea acestora până la data finalizării procedurilor de lichidare a societăţii, moment la care acţionarii vor primi sumele aferente ca urmare a procesului de lichidare, iar ulterior societatea va fi radiată de la Registrul Comerţului.
Atenţie! Societatea BCR Asset Management SA NU va fi radiată înainte de a se distribui sumele aplicabile acţionarilor.
6. Cum ştiu dacă mai sunt acţionar la BCR Asset Management SA?
Persoanele care au subscris în anul 2002 la BCR Asset Management şi care nu au vândut din 2002 până în prezent acţiunile deţinute ar trebui să aibă calitatea de acţionar în prezent.
7. De ce nu m-a contactat nimeni pentru vânzarea acţiunilor deţinute la BCR Asset Management SA? Când pot semna că sunt de acord să vând acţiunile?
Atenţie! Procedura desfăşurată cu privire la BCR Asset Management SA NU este o vânzare. Acţiunile deţinute NU sunt vândute sau cumpărate. Procedura are ca scop distribuirea către acţionari, în funcţie de numărul de acţiuni deţinute, a sumelor rezultate după plata creanţelor societăţii către entităţi publice sau private (ex. administraţia finanţelor publice).
8. Când se va finaliza procedura în curs cu privire la BCR Asset Management SA?
Procedura în curs cu privire la BCR Asset Management SA este de durată. De principiu, se intenţionează finalizarea procedurii în decursul acestui an.
9. Care este suma ce mi se cuvine de la BCR Asset Management SA? Când îmi voi primi banii?
La acest moment persoane specializate îndeplinesc procedurile financiar-contabile pentru verificarea activului distribuibil către acţionari. Mai mult, mai există bunuri ale BCR Asset Management care trebuie transformate în lichidităţi. În consecinţă, la această dată nu există informaţii finale disponibile, nici informaţii estimative cu privire la sumele distribuibile acţionarilor.
Atenţie! La data la care vor fi disponibile informaţii suplimentare, acţionarii vor fi informaţi în scris, în mod individual. Totodată, informaţii corespunzătoare vor fi disponibile pe site-ul de internet https://www.bcr.ro/assetmanagementro.
Atenţie! Lipsa acestei informaţii nu este motiv de alarmare pentru acţionari. Se pune în atenţia acţionarilor că procedura verificării sumelor distribuibile acestora este o procedura minuţioasă ce presupune proceduri multiple, precum şi verificări din partea organelor abilitate.
10. De ce nu primesc nici un răspuns? De ce durează atât de mult?
Acest document este menit să răspundă întrebărilor acţionarilor înregistrate în perioada ianuarie – martie 2010. De precizat că prelucrarea informaţiilor transmise de acţionari este minuţioasă, fiind vorba de aproximativ 3.700 de acţionari. Există şi persoane care nu au calitatea de acţionar şi care au transmis informaţii. Mai mult, informaţiile au fost transmise de mai multe ori. Astfel, acestea trebuie să fie selectate şi filtrate de echipă.
11. Mă va contacta cineva? Când voi fi contactat?
Atenţie! Acţionarii vor fi contactaţi pentru distribuirea sumelor ce li se cuvin de la BCR Asset Management SA. Până la momentul finalizării procedurilor financiar-contabile, nu există nici un motiv pentru contactarea acţionarilor. Totuşi, pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor acestora, a fost creat pe site-ul https://www.bcr.ro/assetmanagementro prezenta secţiune de întrebări şi răspunsuri.
12. Ce se întâmplă dacă sunt acţionar la BCR Asigurări SA, iar nu la BCR Asset Management SA?
Persoanele care nu deţin calitatea de acţionar la BCR Asset Management SA, dar deţin calitatea de acţionar al BCR Asigurări SA NU sunt afectate în nici un fel de procedura în curs cu privire la BCR Asset Management SA.